Cantina “saracilor”

De mâncare, la 10 lei

“Restauranul” studenţilor din NOU funcţionabil!

Complexul studenţesc, situat în partea centrală a Timişoarei, este un loc aglomerat de cămine, magazine, cluburi, terase, câini, cerşetori, gunoaie şi studenţi de diferite etnii. Printre aceste locuri aglomerate există un loc singuratic. Aţi ghicit: Cantina studenţească! Prin anii ’90, un student care primea loc în cămin era obligat să-şi facă abonament la cantină. El cuprindea 2-3 mese pe zi, după dorinţa fiecăruia. Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat. Abonamentul nu mai este obligatoriu.
Cantina este foarte mare, întinsă pe două nivele. Etajul de sus la 1000 de locuri, e acum în renovare. La sfârşitul anului 2008, va deveni o sală de conferinţe pentru studenţi. Parterul are 100 de locuri şi funcţionează de 3 ani ca fast-food. Localul se poate închiria pentru nunţi, botezuri, cursuri festive, la preţuri accesibile, pentru că este o instituţie de stat. Cantina are o terasă, o fântână arteziană funcţională, multe flori, şi 38 de persoane calificate. Un meniu costă aproximativ 10 lei. În fiecare zi, există ,,oferta specială’’ în care unele produse sunt mai ieftine. Cel mai solicitat meniu de către studenţi este grătarul cu cartofi prăjiţi. În Cantină, se ascultă muzică de ambient. În timpul verii, este închisă.
Din anul 2000, tot mai puţini studenţi călcau pragul acestei instituţii. Acum, după ce s-a renovat, au început să vină în număr mai mare. Cele mai aglomerate zile sunt marţi, miercuri şi joi între orele 12-16 şi seara între 18-20. Programul este unul accesibil tuturor studenţilor, chiar şi celor care lucrează. Orarul săptămânal este: luni-sâmbătă de la 10-20 şi duminică 10-16. Am vorbit cu domnii administratori ai acestei cantine, domnul Toader Apăvăloaie şi doamna Radu Ana, ei au fost de acord să mergem prin toată clădirea “Restaurantului Studenţesc al Politehnicii” ca să vedem cum se găteşte, în ce condiţii. Domnul administrator, Apăvăloaie, ne-a condus în camera de peşte, camera de zarzavaturi, de ouă, carne, camerele frigorifice, bucătărie. A fost de acord să facem poze, spunând că “nu avem nimic de ascuns”. Tot el ne-a spus că invită clienţii să vină să vadă cum se găteşte.
Studenţii pe care i-am întâlnit în cantină au declarat că se simt bine, mâncarea este foarte bună, preţurile accesibile pentru oricine, amuzându-se pe seama acestora: ,,ieftineală’’, ,,cantina săracilor’’, ,,mai convenabil decât în altă parte’’. George împrună cu prietenul său, Alin, studenţi, anul 2, la Automatică şi Calculatoare, ne-au spus că, de când s-a deschis acest local, vin aici ca să mănânce deoarece “mâncarea este bună şi ieftină”.
Localurile din apropiere sunt tot timpul pline, chiar dacă poate sunt mai scumpe şi nu au aceleaşi condiţii. De ce? Personalul de la cantină nu a putut da un răspuns clar. Altă studentă, Andra, ne-a spus că nu sunt acceptate bonurile de masă, pe când la celelalte localuri da. Acest lucru a determinat-o să le aleagă pe acestea din urmă, în pofida faptului că produsele sunt mai scumpe. Domnii administratori ne-au mărturisit că, la solicitările clienţilor, o să dea pe bonuri de masă. Ei intenţionează să scoată şi cartele electronice care inculd 2 mese pe zi.

Parcul Copiilor din Timisoara

Se spune ca Timisoara este orasul cu cele mai multe si frumoase parcuri. Ele, devin frumoase, mai ales vara cand sunt toate florile, aer curat, liniste, copii. Insa, un parc care numai are nicio culoare atat iarna cat si vara, este Parcul Copiilor. De fapt, este parcul care nu are copii… Nu mai are nici trenulet, nici tunelul groazei, nici sina, nici alei, nici lac, nici barcute, nici pomi… nu mai are cam nimic. Nu s-a schimbat, a imbatranit si nu l-a inlocuit nimeni. Chiar si oamenii care au pornit revolutia au ramas aceeasi, doar acum sunt mai batrani. Nimeni nu i-a schimbat nici pe ei, nu au aparut tineri care sa sustina o noua cauza nobila. Populatia pare sa fi imbatranit, in afara studentilor nu exista inlocuitori pentru fostii revolutionari. Tinerii se nasc direct batrani, Astazi, in parc nu gasim decat persoane care vor sa scurteze drumul, si asta numai ziua. Dimineata, dam peste elevii care se indreapta somnorosi catre scoala. In parc nu a mai ramas decat umbra vechiului parc
. Mergand in parc intr-o duminica, nu mare mi-a fost mirarea ca am gasit doar doua persoane: un copil de vre-o cinci ani si bunicul sau. A si mai era un grup de 5 tineri care se indreptau cu pasi repezi spre cealalta iesire a parcului. Am in vorba cu domnul Mihai, bunicul baiatului, si a inceput sa-mi povesteasca parca cu lacrimi in ochi, de perioada in care ii aducea pe cei doi copii ai sai in parc. “Aici, e locul in care, pe vremuri, suiera plin de veselie trenuletul -marea atractie a Parcului Copiilor… nu mai e nimic… doar o alee de piatra…
Nu cred ca exista vreun copil care sa nu fi mers cu trenuletu’ ala magic, in plimbarea lui prin parc…
Era mai mult decat minunat! Trenuletul inconjura tot parcul, in chiuiturile pline de viata ale copiilor…Acum, tot ce a mai ramas din el sint bucatile astea de sine…
…si tunelul “groazei” …prin care, atunci cand treceai ti se intamplau tot felul de lucruri care te seperiau sau nu, trebuia sa tipi pentru ca tipau si ceilelti. Si toneta, de unde ne cumparam Brifcor, unicul suc pe care-l “savuram” in timpul lui Ceausescu… stateam la o coada de-ti trecea si setea si tot, dar ce nu faceai pentru a-ti vedea copii fericiti?!”
Imi doresc sa redevina cat mai curand parcul de odinioara, cu spatii de joaca, tobogane langa tobogane… “hutuluse”…ca sa il pot duce si eu pe Bogdi… ca mereu ma intreaba: cand mergem cu trenuletul?! …of, mai bine nu-i ziceam…Parcul acesta imi placea pentru ca, practic, mi-am trait a 2-a copilarie in el.
L-am lasat pe domnul Mihai, am plecat mai mult suparata in urma celor auzite. M-a apropiat de tunelul “groazei”, care este de fapt o groaza in adevaratul sens al cuvantului. Am vazut ca acum, este un loc prielnic pentru boschetari. Sa nu mai vorbim de mirosurile care vin din launtrul lui, parca ar fi un cadavru in descopunere. Si ca totul sa fie ok, am mers la toate cladirile care mai exista, mai mult de jumatate huruite din cauza timpului, din parc. Am sesizat ca este vorba de un adevarat focar, focar care exista in centrul Timisoarei, si care, se pare, ca nu intereseaza, nu deranjeaza pe nimeni.

Buna ziua!

“Buna ziua!” a fost salutul cu care m-au primit elevii de clasa a VIII-a de la Scoala Nr. 27. Este un sentiment fantastic sa fi un dascal, sa ajuti copiii sa se initieze in viata. Acest sentiment l-am simtit vineri, 9 ianuarie, cand am avut cursuri cu niste elevi foarte scumpi. Desi oboseala si stresul m-au incercat, dorinta de a fi macar odata (daca nu de mai multe ori:D) profesor, m-a facut sa-mi duc planul la bun sfarsit!

Cuvintele care m-au facut sa-mi revin dupa o noapte de nesomn, au fost parca, cele doua cuvinte magice amintite mai sus: “Buna ziua!” Stiu ca suna ciudat. Sa fiu privita cu niste ochi nevinovati, curiosi si mai ales speriati, e ciudat. Nu de mult, ma amuzam din locul acela unde acei ochi ma priveau pe mine acum. Nu m-am gandit vreodata ca o sa ajung in locul celor care ne sunt ca si parinti in a ne invata scoala vietii.

Dupa ziua de vineri mi-am promis ca acea zi nu va fi data uitarii si ca o sa fac ceea ce este posibil pentru a mai sustine ore la o scoala!

“Buna ziua, doamna profesoara!” sunt cuvintele cu care m-am despartit de “misiunea” din acea zi, cuvinte la care am zambit cu calificativul “foarte bine”!