“Buna ziua!” a fost salutul cu care m-au primit elevii de clasa a VIII-a de la Scoala Nr. 27. Este un sentiment fantastic sa fi un dascal, sa ajuti copiii sa se initieze in viata. Acest sentiment l-am simtit vineri, 9 ianuarie, cand am avut cursuri cu niste elevi foarte scumpi. Desi oboseala si stresul m-au incercat, dorinta de a fi macar odata (daca nu de mai multe ori:D) profesor, m-a facut sa-mi duc planul la bun sfarsit!
Cuvintele care m-au facut sa-mi revin dupa o noapte de nesomn, au fost parca, cele doua cuvinte magice amintite mai sus: “Buna ziua!” Stiu ca suna ciudat. Sa fiu privita cu niste ochi nevinovati, curiosi si mai ales speriati, e ciudat. Nu de mult, ma amuzam din locul acela unde acei ochi ma priveau pe mine acum. Nu m-am gandit vreodata ca o sa ajung in locul celor care ne sunt ca si parinti in a ne invata scoala vietii.
Dupa ziua de vineri mi-am promis ca acea zi nu va fi data uitarii si ca o sa fac ceea ce este posibil pentru a mai sustine ore la o scoala!
“Buna ziua, doamna profesoara!” sunt cuvintele cu care m-am despartit de “misiunea” din acea zi, cuvinte la care am zambit cu calificativul “foarte bine”!
