Parcul Copiilor din Timisoara

Se spune ca Timisoara este orasul cu cele mai multe si frumoase parcuri. Ele, devin frumoase, mai ales vara cand sunt toate florile, aer curat, liniste, copii. Insa, un parc care numai are nicio culoare atat iarna cat si vara, este Parcul Copiilor. De fapt, este parcul care nu are copii… Nu mai are nici trenulet, nici tunelul groazei, nici sina, nici alei, nici lac, nici barcute, nici pomi… nu mai are cam nimic. Nu s-a schimbat, a imbatranit si nu l-a inlocuit nimeni. Chiar si oamenii care au pornit revolutia au ramas aceeasi, doar acum sunt mai batrani. Nimeni nu i-a schimbat nici pe ei, nu au aparut tineri care sa sustina o noua cauza nobila. Populatia pare sa fi imbatranit, in afara studentilor nu exista inlocuitori pentru fostii revolutionari. Tinerii se nasc direct batrani, Astazi, in parc nu gasim decat persoane care vor sa scurteze drumul, si asta numai ziua. Dimineata, dam peste elevii care se indreapta somnorosi catre scoala. In parc nu a mai ramas decat umbra vechiului parc
. Mergand in parc intr-o duminica, nu mare mi-a fost mirarea ca am gasit doar doua persoane: un copil de vre-o cinci ani si bunicul sau. A si mai era un grup de 5 tineri care se indreptau cu pasi repezi spre cealalta iesire a parcului. Am in vorba cu domnul Mihai, bunicul baiatului, si a inceput sa-mi povesteasca parca cu lacrimi in ochi, de perioada in care ii aducea pe cei doi copii ai sai in parc. “Aici, e locul in care, pe vremuri, suiera plin de veselie trenuletul -marea atractie a Parcului Copiilor… nu mai e nimic… doar o alee de piatra…
Nu cred ca exista vreun copil care sa nu fi mers cu trenuletu’ ala magic, in plimbarea lui prin parc…
Era mai mult decat minunat! Trenuletul inconjura tot parcul, in chiuiturile pline de viata ale copiilor…Acum, tot ce a mai ramas din el sint bucatile astea de sine…
…si tunelul “groazei” …prin care, atunci cand treceai ti se intamplau tot felul de lucruri care te seperiau sau nu, trebuia sa tipi pentru ca tipau si ceilelti. Si toneta, de unde ne cumparam Brifcor, unicul suc pe care-l “savuram” in timpul lui Ceausescu… stateam la o coada de-ti trecea si setea si tot, dar ce nu faceai pentru a-ti vedea copii fericiti?!”
Imi doresc sa redevina cat mai curand parcul de odinioara, cu spatii de joaca, tobogane langa tobogane… “hutuluse”…ca sa il pot duce si eu pe Bogdi… ca mereu ma intreaba: cand mergem cu trenuletul?! …of, mai bine nu-i ziceam…Parcul acesta imi placea pentru ca, practic, mi-am trait a 2-a copilarie in el.
L-am lasat pe domnul Mihai, am plecat mai mult suparata in urma celor auzite. M-a apropiat de tunelul “groazei”, care este de fapt o groaza in adevaratul sens al cuvantului. Am vazut ca acum, este un loc prielnic pentru boschetari. Sa nu mai vorbim de mirosurile care vin din launtrul lui, parca ar fi un cadavru in descopunere. Si ca totul sa fie ok, am mers la toate cladirile care mai exista, mai mult de jumatate huruite din cauza timpului, din parc. Am sesizat ca este vorba de un adevarat focar, focar care exista in centrul Timisoarei, si care, se pare, ca nu intereseaza, nu deranjeaza pe nimeni.